Viena și cultul exigenței artistice
“La Opera din Viena, la Burgtheater, nimic nu se trecea cu vederea; orice notă falsă era imediat observată, orice intrare incorectă, orice simplificare era cenzurată si acest control se exercita nu numai la premiere de către criticii de profesie, ci zi de zi de către întreaga opinie publică, cu auzul ei treaz şi rafinat printr-o permanentă cântărire a valorilor. Dacă pe plan · politic, administrativ, moral unele lucruri erau deseori trecute cu vederea şi dacă „neseriozitatea” era privită cu o binevoitoare indiferentă, iar greselile erau tratate cu indulgentă, în materie artistică nu se acorda nici un rabat; aici era în joc onoarea orasului . Fiecare cântăret, fiecare actor, fiecare muzician trebuia să dea necontenit tot ce avea mai bun, altminteri era pierdut. Era splendid să fii un favorit al publicului la Viena, însă nu era usor să rămâi astfel; nu se admitea nici, un moment de oboseală. Şi, ştiindu-se supus unei permanente şi necruţătoare supravegheri, orice artist vienez se străduia să dea tot ce avea mai bun în el. Fiecare dintre noi a dobândit pe viată de la acesti ani de tinerete un criteriu sever si riguros de aplicat spectacolului artistic. Cine a cunoscut până în detaliile ei cele mai infime stricta disciplină de la operă pe vremea lui Gustav Mahler, sau patosul legat organic cu acribia la filarmonică, acela rar va mai fi pe deplin satisfăcut de o punere în scenă teatrală sau muzicală. Dar cu aceasta am învătat să fim exigenti fată de noi însine cu privire la orice spectacol artistic; un nivel a fost şi a rămas pentru noi obligatoriu, trăsătură care în puţine oraşe ale lumii s-a imprimat artistului în devenire. Dar şi în straturile adânci ale poporului întâlneai această ştiinţă a măsurii si ritmului potrivit, căci până si cetăteanul de rând care lua masa la birt stia să ceară de la orchestră muzică bună tot asa de bine cum stia să ceară vin bun de la cârciumar; în Prater, poporul ştia de fiecare dată cu exactitate care orchestră militară are mai mult „suflu”, ungurii sau „teutonii” ; cine trăia la Viena primea parcă din aer simţul ritmului. Şi în timp ce la noi, scriitorii, această muzicalitate îşi găsea expresie într-o proză deosebit de îngrijită, la ceilalţi simţul ritmului pătrundea în comportamentul social si în viata cotidiană. Un vienez fără simt artistic si fără cultul formei era de neconceput în aşa-zisa societate „bună”, dar chiar şi cetăţeanul cel mai umil, pe treptele cele mai de jos ale societăţii, dobândea de la peisaj , din sfera senină a omenescului, un anumit instinct al frumosului; nu exista vienez adevărat fără această dragoste de cultură, fără acest simt iscoditor si în acelasi timp receptiv fată de această bagatelă – cea mai sacră – a vieţii.”
*
Fragment din Stefan Zweig, Lumea de ieri. Amintirile unui european, traducere din germană de Ion Nastasia, Humanitas, București, 2012, 33-34.
*
Vrei să descoperi rafinamentul Vienei de altădată, savoarea gustului vienez și noblețea prezenței românești în inima Europei? Atunci vino cu mine în această călătorie unică – un program dedicat Vienei neștiute, văzută prin ochii culturii și ai sufletului românesc.