Memoria românilor în Viena asediată: locuri de vizitat și povești care merită știute

Românii împărtășesc împreună cu austriecii narațiunea istorică a luptei împotriva Imperiului Otoman. De-a lungul veacurilor, Viena a trecut prin două asedii otomane, respingându-le de fiecare dată. Fiind cel mai vestic oraș european asediat de turci și, totodată, poarta de intrare spre Europa Centrală, rezistența Vienei a fost percepută ca eroică și salvatoare pentru întreaga creștinătate europeană.

Primul asediu a avut loc în 1529, la trei ani după devastatoarea înfrângere a nobilimii maghiare de la Mohács, pe vremea împăratului Ferdinand I de Habsburg, oștile otomane fiind conduse de însuși sultanul Suleiman Magnificul. Întrucât alături de turci a luptat și regele maghiar și principele Transilvaniei, Ioan Zápolya, aliat cu sultanul, este posibil ca și Petru Rareș, voievodul Moldovei, să fi participat la asediu cu un contingent de trupe moldovenești în calitate de aliat al regelui Ioan Zápolya.[1]

Al doilea asediu a avut loc în anul 1683, pe vremea sultanului Mehmed IV și a împăratului habsburgic Leopold I. În prima parte a anului 1683, știri îngrijorătoare au ajuns la Viena: Marele Vizir Kara Mustafa, în fruntea unei armate de 300.000 de oșteni, pornește din Adrianopole, prin străbătând Balcanii și Ungaria cucerite, cu scopul de a cuceri Viena. Împăratul habsburgic Leopold I a încredințat comanda trupelor sale prințului Carol V de Lothringen și a părăsit Viena împreună cu familia sa și o parte din populație, fapt ce i-a demoralizat pe cei rămași să apere orașul. Viena rămâne singură în fața otomanilor, cu o armată net inferioară. Apărarea Vienei număra 11.000 de soldați și 6.000 de apărători civili.

Printre trupele aduse în vara acestui an de marele vizir Kara Mustafa în fața Vienei se aflau și 12.000 de oșteni ai lui Șerban Cantacuzino, voievodul Țării Românești, ai lui Gheorghe Duca, voievodul Moldovei, și ai lui Mihai Apafi I, principele Transilvaniei. Oastea română a fost instalată inițial pe flancul drept, apoi, în ziua bătăliei, pe flancul stâng, în pădurea Gatterhölzl, în partea de sud-vest a Vienei. Voievodul Șerban Cantacuzino a ordonat aici ridicarea unei cruci din lemn de stejar, înaltă de 5 metri, la care preoții țineau slujbe, rugându-se pentru biruință. Tot în acest loc, conducătorii români țineau sfaturi de taină, încercând să ajute trupele austriece cu informații prețioase despre organizarea și planurile turcilor. O copie a crucii originale, precum și bustul voievodului Constantin Cantacuzino pot fi vizitate astăzi la adresa: Betty-Roose-Weg 1, Ecke Arnsburggasse 3, 1220 Wien.

Pe data de 13 iulie 1683, primele trupe otomane au apărut în fața Vienei, iar în trei zile au realizat încercuirea completă a orașului, instalând 25.000 de corturi. Marele vizir și-a stabilit cortul în Sankt Ulrich, în actualul sectorul 7 al capitalei austriece. Direcția principală de atac a fost „Burgbastei” și „Löwelbastei”. În august, turcii au reușit să provoace o breșă de 11 metri în revelinul „Burgbastei”-ului, iar pe 3 septembrie, bastionul a căzut în mâinile asediatorilor. Situația devenise critică. Pe 6 septembrie, turcii au creat o breșă de 12 metri în „Löwelbastei”. Pe aici au încercat să pătrundă în cetate, dar au fost respinși cu ultimele puteri.

Armata eliberatoare a sosit pe 9 septembrie, iar pe 12 septembrie a început atacul dinspre înălțimile Vienei (Kahlenberg și Leopoldsberg), în trei coloane: pe stânga, trupele conduse de Carol de Lothringen, avându-l în rândurile lor pe tânărul Eugen de Savoia; pe centru, trupele din Bavaria, Saxonia, Franconia și Șvabia; iar pe dreapta, Ioan al III-lea Sobieski, cu celebrii săi cavaleri. În același timp, trupele din cetate au lansat și ele un atac. Deznodământul luptei: turcii au fost înfrânți, s-au retras în panică, lăsând totul în urma lor. Viena a rezistat și de această dată!

Consecințele înfrângerii au fost devastatoare pentru otomani. Comandantul oștilor asediatoare, Kara Mustafa, a fost executat prin sugrumare în cetatea Belgradului, la 25 decembrie 1683. Din acest moment începe declinul puterii Imperiului Otoman în Europa Centrală: armata turcă este înfrântă succesiv de cea habsburgică și împinsă înapoi în Balcani, pierzând Budapesta (1686) și Belgradul (1688). Conflictul se încheie prin Pacea de la Karlowitz (1699), prima pace favorabilă Habsburgilor, după care Transilvania intră în sfera lor de influență. Câțiva ani mai târziu, prin Pacea de la Passarowitz (1718), austriecii preiau, dintre teritoriile României de astăzi, Timișoara (1716) și Oltenia (1718).

Din tunurile capturate de la turci a fost turnat cel mai mare clopot al Vienei, „Die Pummerin”, așezat în turnul Catedralei Sfântul Ștefan din centrul orașului. Tot din această perioadă provine și legenda apariției primei cafele la Viena. Pe unul dintre zidurile Bisericii poloneze de pe Kahlenberg se află astăzi o placă comemorativă care amintește de contribuția armatei române la lupta de despresurare a Vienei.

[1] Ioan Aurel Pop / Ioan Bolovan, Istoria Transilvaniei, ed. a II-a, Cluj-Napoca, Scoala Ardeleană 2016, 100.

*

Crucea moldavă fotografiată: Moldauerkreuz15jf.jpg (600×800)