De la gloria Bizanțului la farmecul Istanbulului de azi: o călătorie între lumi

La început de februarie, am pornit spre fosta cetate imperială, Constantinopol, orașul cu o așezare privilegiată, situat la intersecția a două continente și a două mări. Această poziție geografică excepțională l-a transformat într-un veritabil nod cultural și civilizațional.

Până să începem explorarea Istanbulului la pas, am încercat să omogenizăm grupul și să ne cunoaștem într-un cadru relaxant, savurând o cină tradițională în timpul unei croaziere pe Bosfor. Priveliștea nocturnă asupra orașului este de o frumusețe aparte! În minte mi-a rămas Palatul Dolmabahçe, scăldat în luminile serii, o capodoperă a arhitecturii otomane târzii, cu influențe europene.

A doua zi, cu energie proaspătă, am pornit de la hotelul nostru, aflat în centrul orașului, denumit „Fatih”, pe „Divanyolu” și mai apoi pe strada „Ienicerilor” spre „Sfânta Sofia”. În drum, am admirat „Columna lui Constantin” și vestigiile vechiului Hipodrom, elemente esențiale ce leagă Constantinopolul secolului IV de Istanbulul contemporan. Am evocat și importanța Marelui Palat Imperial, din care astăzi nu se mai păstrează nimic, locul său fiind ocupat de impunătoarea Moschee Albastră, cunoscută și sub numele de Moscheea Sultanului Ahmed. De la această moschee provine și numele celebrei piețe Sultan Ahmed, epicentrul vechiului oraș.

Intrând în măreața catedrală „Sfânta Sofia”, am pășit într-o lume care reflectă apogeul Bizanțului sub domnia împăratului Iustinian I (527-565). Mozaicurile impresionante, cupola monumentală, marmura fin lucrată și inscripțiile vechi ne-au purtat în trecut, acolo unde ingineria, arta și spiritualitatea se împleteau într-o armonie perfectă. Mi-a rămas întipărit în minte mozaicul „Deisis”, unic prin frumusețea și expresivitatea sa, în fața căruia turiști din întreaga lume se opresc fascinați. Hagia Sofia a fost, timp de secole, punctul central al celor mai importante evenimente ale Bizanțului: încoronări de împărați, sinoade ecumenice, evenimente politice și religioase definitorii pentru creștinismul răsăritean.

Foarte aproape de „Sfânta Sofia” se află „Bazilica Cisternă” sau „Palatul subteran”, cel mai mare rezervor de apă al vechiului Constantinopol. Această construcție este o dovadă a geniului inginereasc bizantin: orașul își aducea apa de la sute de kilometri distanță printr-o rețea impresionantă de apeducte, dintre care „Apeductul lui Valens” este încă vizibil astăzi. Un detaliu fascinant este prezența sculpturilor în piatră reprezentând zeități păgâne, așezate intenționat cu capul în jos – un simbol al supremației creștinismului asupra vechilor religii.

Bizanțul nu este altceva decât Imperiul Roman într-o variantă creștină. Tocmai de aceea, a treia zi a fost dedicată Ortodoxiei bizantine, explorând ce a mai rămas din tradiția religioasă a acestui oraș. Am vizitat trei biserici ortodoxe ce funcționează și astăzi: Biserica „Sfântul Gheorghe” – sediul Patriarhiei Ecumenice, Mănăstirea „Sfânta Maria din Blachernae” și Biserica „Izvorul Tămăduirii” din cartierul Balîklî. Aceste locuri sunt încărcate de istorie și spiritualitate, fiind legate de sărbători și rugăciuni cunoscute de toți ortodocșii, cum sunt Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și praznicul Izvorul Tămăduirii.

Nu am putut trece cu vederea mormântul sultanului Mahomed Cuceritorul, amplasat probabil pe locul celei mai vechi biserici din Constantinopol, dedicată Sfinților Apostoli, unde au fost îngropați împărații bizantini. Se presupune chiar că aici ar fi fost înmormântat și Constantin cel Mare. Este fascinant să observi cultul pe care turcii i-l acordă celui mai important sultan al lor, Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, comparativ cu imaginea acestuia în frescele mănăstirilor din România, unde este plasat de partea celor răi.

Fiind în Istanbul, nu puteam ignora locurile legate de istoria noastră românească. Astfel, am vizitat fortăreața Yedikule, fosta Poartă de Aur, pe unde împărații bizantini intrau triumfal în oraș. Sub dominația otomană, aceasta a fost transformată în închisoare, devenind locul de detenție și execuție al mai multor voievozi români. Aici, la 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, fiii săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost martirizați la porunca sultanului. De pe zidurile fortăreței am privit spre Bosforul strălucind sub razele soarelui, spre „Zidul lui Teodosie” – care a apărat orașul timp de peste un mileniu – și spre Istanbulul modern. În depărtare, am zărit Epivat și Silivri, locul de naștere al Cuvioasei Parascheva de la Iași.

În drum spre ultimul nostru obiectiv imperial, Palatul Topkapı, am trecut pe lângă ruinele Mănăstirii Studion, pe vremuri cel mai important centru teologic al Bizanțului post-iconoclast. În Palatul Topkapı, fostul centru al puterii otomane și astăzi un complex muzeal impresionant, ne-am concentrat atenția asupra Sălii Armelor și Sălii lui Mahomed Cuceritorul, unde se află expusă sabia lui Ștefan cel Mare, o relicvă istorică ce evocă confruntările aprige dintre Moldova și Imperiul Otoman. De asemenea, am descoperit aici medaliile trimise sultanului de către Carol I, mărturii ale relațiilor diplomatice complicate dintre România și Poarta Otomană în secolul al XIX-lea.

Călătoria noastră tematică s-a încheiat în a patra zi cu o sesiune de cumpărături în Marele Bazar din Istanbul, cea mai veche piață acoperită din lume, atestată încă din anii 1455-1456, imediat după cucerirea Constantinopolului.

Vreme de patru zile, am pășit pe urmele unei istorii care, deși pare îndepărtată, rămâne vie în fiecare colț al acestui oraș fascinant. Istanbulul nu este doar o destinație, ci o punte între lumi diferite, unde trecutul și prezentul se împletesc într-o poveste ce continuă să se scrie. Pentru noi, românii, acest oraș nu este doar un loc al întâlnirii civilizațiilor, ci și o parte din identitatea noastră istorică. Suntem moștenitorii Bizanțului, cei care, prin cultura și spiritualitatea noastră, continuăm ceea ce Nicolae Iorga numea „Bizanț după Bizanț”. Constantinopolul nu a fost doar capitala unui imperiu, ci și un centru al credinței și al tradiției ortodoxe, iar noi ducem mai departe această moștenire.